Still a romantic.

nu am mai scris de secole. Pacat. Am avut multe idei, insa si mai multe s-au pierdut pe drumul pana la tastatura.
Am trait haotic, intens si stupid. Am incercat sa schimb ceva in viata mea. Am incercat sa ma schimb mai mult, fara sa tin cont de dorintele mele. Mi-am dorit sa fiu un soi de om vid.
Mi-am imprastiat creierii pe pereti, am plans, am suferit si mi-am revenit.
Nu pot sa mint. Nu prea stiu sa mint. Cu atat mai mult pe mine. Habar nu am sa spun o minciuna. In sentimente sunt sincera. Chiar si atunci cand am sincope, cand sunt in ceata, fac alegerile conform tipului meu de persoana. Sunt o romantica incurabila.
Am incercat sa imi pese de actiunile altora. Am incercat sa ma implic activ in vietile altora, sa comentez si sa judec. Pana m-am scarbit. De mine.
Vad zilnic oameni care se stramba in loc sa accepte. Vad zilnic oameni incapabili de a iubi si a respecta. Vad zilnic oameni care se lovesc de niste bariere imaginare trasate intr-o societate prea inculta. Vad zilnic oameni care intorc privirea de la bunatate. Vad zilnic oameni care arunca cu pietre in valori morale... si toti incearca sa impresioneze.
Am vrut sa fiu ceea ce apreciam la altii, insa nu la mine. Am vrut sa fiu un munte de piatra, genul de om de care se feresc, pe care il respecta si de care se tem oamenii. Nu mi-am dat seama ca, de fapt, nu am nevoia de aprecierea nimanui, cu evidenta exceptie a oamenilor pe care eu ii iubesc.
Am vrut sa devin omul ocupat/stresat din societate, dar nu am realizat ca doar linistea ma face fericita.
Am vrut sa renunt la iubire. M-am certat cu ea, cu mine, cu cei din jur si in final cu cel pe care-l iubeam. Am suferit, dupa care la fel ca un caine shucarit m-am intors si mi-am cerut iertare, iar ea m-a iertat dupa care m-a pupat pe frunte si m-a imbratisat.
Am revenit la vechile obiceiuri. Sunt un om calm intr-un Bucuresti agitat. Mai putin cand vine vorba de petreceri :">

Multumesc, Pufulete.