Sensless

Am o stare depresivo-maniaca.
De vreo doua zile parca-mi vad intreaga viata de femeie matura, deprimata, fara scopuri, lipsita de orice speranta, orice zambet. parca toate fericirile mele constau in lucruri tampite care se duc naiba dupa fiecare clipa, iar acum am ramas singura.
Am ramas doar eu cu deziluziile mele. Eu cu mintea mea intunecata de multele dezamagiri si fara vreo scapare. Am iar momentele alea vide.
Am muncit doi ani sa ajung aici. Imi place ca am ajuns unde am vrut, dar nu imi place ca sunt singura care a ajuns la destinatie. Sunt constienta ca era un drum mult prea lung pentru a-mi mai permite luxul de a hoinari pe cararile laturalnice, insa cand va veni sa alerge cineva cu mine? Alerg singura pe un drum pe care nu-l cunosc. Nu aud decat uralele oamenilor de pe margine, dar uneori sunt atat de ametita incat nici nu inteleg ce vor sa spuna.
Sunt convinsa ca va fi bine. Nu am incotro. Niciodata nu am avut incotro.
Sunt convinsa ca fericirea si nefericirea sunt in noi. Conteaza doar ce exploatezi mai tare.
Momentan ma lupt cu zmeul. Cand o sa il omor voi fi iar eu.