Stau de multe ori si ma gandesc: oare cat il iubesc? Oare chiar il iubesc?
Imi lumineaza ziua mereu cand imi zambeste. imi place cand ma mangaie pe spate si ma saruta pe coltul gurii. imi plac mainile lui si ador ca la el in brate sunt mica mica mica mica.
pe langa oamenii mari sunt un om mare. ma cert si-mi apar drepturile. urlu daca e cazu', iar uneori injur ca un birjar sau poate chiar mai rau. stiti cocalarii aia de scot capetele pe geamul masinii si urla? e, daca ma enervez ma puteti compara lejer cu unu' d'ala. DAAAAR cand apare el sunt atat de mica. un soi de puf blond care sta ascuns intr-un buzunar ca sa nu-l sufle vantul.
si totusi nu prea ma pot manifesta. adica nu cum vrea el. nu pot de fatza cu multa lume sa ma manifest. a, nu va imaginati ca stau departe si nu vorbesc cu el deloc. sau va puteti imagina asta, dar adaugati faptul ca stiu in permanenta unde este, cu cine si ce vorbeste chiar daca e la 20m de mine. stiu ce asculta si stiu cand se plictiseste si vrea sa-l iau de acolo. stiu toate fetele care se uita la el si in ce moment. il vanez mai tare decat isi vaneaza uliul viitorul pranz.
puteti spune ca sunt nebuna, dar eu asa il iubesc. avem grija unul de altul chiar si cand nu suntem de fata. vorbim des, mult si de toate. as putea sta in telefon chiar daca nu zice nimic, doar sa stiu eu ca e acolo. sa stiu eu ca respira la fel ca data trecuta cand l-am vazut si ca stranuta la fel cum stiam eu.
sunt ca suporterii fanatici. cum erau aia din Green Street Hooligans, doar ca toate razboaiele sunt in creierul meu.
Pisi, esti pe maini bune ;;)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu